programul noua casă

Ghid: Programul Noua Casă

Programul Noua Casă reprezintă cea mai avantajoasă soluție pentru achiziția primei locuințe prin credit. Costurile reduse și avansul minim scăzut reprezintă principalele beneficii.
Ghid: Programul Noua Casă
Actualizat la26 februarie 2024 | Autor:Finradar

Programul Noua Casă 2024 a luat startul pe 26 februarie, având la dispoziție fonduri de 1 miliard lei, sub forma de garanțiilor de stat. În 2024, s-au înscris în program 16 finanțatori, ale căror oferte le poți analiza în comparatorul pentru credite Noua Casă.

Principalele noutați aparute în programul din 2024 sunt:

  • comisionul de garantare se reduce cu 50% (de la 0,3% din valoarea garanției la 0,15% din valoarea garanției)
  • onorariile notariale pentru autentificarea contractelor și a celorlalte acte care se încheie pentru un credit Noua Casa beneficiază de un discount de 30%.

Care sunt condițiile?

Condițiile de participare în programul Noua Casă sunt stabilite prin lege, iar obținerea unui credit prin acest program este posibilă o singură dată pentru o persoană.

Solicitanții de credite trebuie să îndeplinească următoarele condiții:
-    Nu dețin, individual sau împreună cu soțul sau soția ori alte persoane, în proprietate o locuință, indiferent de modul în care a fost dobândită și nici nu au în derulare un credit ipotecar. Pentru îndeplinirea acestei condiții, se prezintă o declarație autentificată la notar;
-    Locuința achiziționată prin credit are clasa de eficiență energetică A, B sau C;
-    Îndeplinesc condițiile specifice din normele interne de creditare ale finanțatorilor
-    Dispun de avansul minim necesar
-    Se obligă să constituie un depozit colateral pentru plata dobânzii, egal cu 3 rate de dobândă;
-    Se obligă să nu înstrăineze locuința în primii 5 ani de la achiziție;
-    Se obligă să asigure locuința achiziționată împotriva tuturor riscurilor și să cesioneze polița în favoarea statului român și a finanțatorului.

Care sunt costurile unui credit Noua Casă?

Prin programul Noua Casă se pot acorda doar credite în lei. Aceste împrumuturi sunt garantate de către stat, motiv pentru care sunt cele mai ieftine credite pentru locuință disponibile.

Programul prevede o serie de restricții cu privire la nivelul maxim al dobânzii pe care băncile îl pot percepe și interzice anumite comisioane:
-    Marja maximă a dobânzii este de maxim 2 puncte procentuale peste indicele IRCC. Marja maximă include și nivelul total al comisioanelor (mai putin cel de garantare, tariful de evaluare al imobilului și taxele notariale)
-    Nu se poate percepe comision de rambursare anticipată.

Poți compara costurile acestor credite în comparatorul pentru Credite Noua Casă, unde poți simula costurile totale și DAE pentru valoarea creditului si perioada aleasă.

La un credit Noua Casa, vei avea urmatoarele costuri:
-    Dobânda, care este una variabilă, indexată după IRCC
-    Comisionul de analiză
-    Comision de administrare pentru contul bancar deschis la bancă, în vederea rambursării creditului;
-    Comisionul de garantare al creditului de către stat; 
-    Costul cu evaluarea imobilului
-    Taxele notariale pentru contractul de vânzare-cumpărare și pentru înscrierea ipotecii.

Perioada maximă de rambursare a unui credit Noua Casă este de 30 ani.

Cât este comisionul de garantare?

Comisionul de garantare este plătit de bancă către Fondul Național de Garantare al Creditelor pentru IMM (FNGCIMM) și recuperat apoi de la client. Valoarea comisionului este în prezent stabilită la 0,15%, aplicată la valoarea garanției.

Valoarea garantată este diferită în funcție de valoarea locuinței și vechimea acesteia:
-    Pentru locuințe noi cu preț până în 70.000 euro sau locuințe mai vechi de 5 ani (indiferent de valoare), garanția de stat este egală cu 50% din valoarea finanțării;
-    Pentru locuințe noi mai scumpe de 70.000 euro, garanția de stat este de 60% din valoarea finanțării.

Valoarea garanției se va reduce în paralel cu rambursarea creditului, procentul de garantate aplicându-se la soldul curent al creditului.

Cum obțin un credit Noua Casă?

Înainte de a obține un credit Noua Casă, verifică costurile în comparatorul de Credite Noua Casă, pentru a găsi cele mai avantajoase oferte.

După ce ai ales o bancă participantă în program, mergi într-o unitate pentru a cere o ofertă. Cu această ocazie, consilierul va face o analiză preliminară pentru a verifica dacă te încadrezi în condițiile de eligibilitate și îți va prezenta o listă cu documentele pe care trebuie să le depui la bancă.

Principalele acte necesare sunt:
-    Antecontract de vânzare-cumpărare (este important să alegi un termen de minim 3 luni pentru efectuarea plății către vânzător, deoarece obținerea unui credit Noua Casa poate să dureze ceva timp);
-    Declarație notarială că nu deții nicio locuință, conform condițiilor impuse de acest program;
-    Documente care să ateste veniturile realizate (în cazul salariaților, băncile pot verifica direct la ANAF veniturile obținute, astfel că nu mai este nevoie de adeverință de venit).
-    Faci dovada că dispui de avansul minim
-    Constitui depozitul colateral la bancă.

Totodată, vei contacta un evaluator agreat de banca pentru a întocmi raportul de evaluare al imobilului. Acesta va depune ulterior raportul direct la bancă.

După ce toate documentele au fost depuse, banca va analiza dosarul. Dacă dosarul este aprobat de bancă, el va fi trimis apoi la FNGCIMM, în vedere obținerii garanției de stat. După ce obții și această aprobare, poți semna contractul de credit, contractul de garantare și contractul de vânzare-cumpărare, care se vor autentifica la notar.

Ulterior, banca îți va pune creditul la dispoziție, cu care vei achita prețul locuinței.

Credite Noua Casă

Comparator
Credite Noua Casă
  • Compari rapid toate ofertele
  • Alegi cel mai bun credit
  • Verifici gratuit eligibilitatea

Calculatoare

Estimează suma maximă pe care o poți împrumuta în funcție de venit
Calculează rata lunară, graficul de rambursare, costul creditului și DAE
Calculează câștigul obținut prin refinanțarea creditului
Calculează câștigul obținut prin rambursarea anticipată a creditului
Simulează rata la credit și vezi care indice este mai avantajos

Recenzii

Descrie experiența avută în utilizarea unui produs financiar. Ajută-ne să facem alegeri mai bune.

Ghiduri

Alege un subiect pentru a descoperi mai multe sfaturi utile

Nu am găsit niciun articol pe acest subiect.