Credite de nevoi personale: Ce sumă pot împrumuta?
Creditele de nevoi personale sunt împrumuturi negarantate, astfel că suma maximă pe care băncile o acordă printr-un astfel de credit este mai redusă.
Fiecare bancă stabilește propriul prag maxim, în funcție de politica de creditare. În general, limita maximă a unui împrumut este 20.000-30.000 euro, dar poți găsi și bănci dispuse să împrumute până la echivalentul a 50.000 euro.
Pe măsură ce venitul mediu pe economie se majorează, această limită este crescută gradual de către bănci.
Poți identifica rapid ofertele disponibile cu ajutorul comparatorului pentru credite de nevoi personale. Completează suma dorită și comparatorul îți va afișa băncile care acordă credite de valoarea respectivă.
Suma împrumutată depinde de venit
Suma maximă pe care o poți obține depinde de venitul tău. Băncile sunt obligate să verifice capacitatea de rambursare a unui client și să se asigure că respectă gradul maxim de îndatorare.
Poți estima suma maximă pe care o poți împrumuta, cu ajutorul calculatorului de credit maxim. Acesta determină valoarea maximă a creditului, utilizând limitele maxime impuse de BNR cu privire la gradul de îndatorare.
Verifică șansa de obținere a creditului
Mai mult, poți verifica suma maximă pe care o poți împrumuta ținând cont de condițiile de creditare ale băncilor, cu ajutorul opțiunii de verificare a eligibilității.
Această opțiune este disponibilă în toate comparatoarele de credit Finradar: credite nevoi personale, credite imobiliare, credite Noua Casă, credite de refinanțare și credite auto.
Avantajul acestei funcționalități este că poți verifica instant dacă suma dorită corespunde cu posibilitățile tale financiare, pentru fiecare ofertă de credit. În cazul în care șansele de aprobare sunt scăzute, este nevoie să reduci valoarea creditului. Diminuează treptat suma împrumutată, până când șansele de aprobare se îmbunătățesc.
Informațiile oferite de Finradar sunt orientative, iar suma exactă pe care o poți împrumuta poate fi furnizată doar de finanțator.
Calculatoare
Ghiduri
Alege un subiect pentru a descoperi mai multe sfaturi utile
Nu am găsit niciun articol pe acest subiect.