fraude

Creditele cu acte false cresc alarmant. Ce soluții au găsit în Polonia?

Digitalizarea serviciilor financiare facilitează procesul de obținere a creditelor, dar oferă infractorilor noi metode de a face victime. Soluțiile adoptate în Polonia ar putea fi utile și la noi.
Creditele cu acte false cresc alarmant. Ce soluții au găsit în Polonia?
Data publicării15 februarie 2025 | Autor:Marius Șerban

Creditele se pot obține în prezent 100% online. Pentru clienții noi, băncile au pus la punct mecanisme de verificare digitală a identității iar clienții existenți pot obține credit cu un singur click din aplicația de internet banking.

Furtul de identitate devine în aceste condiții mult mai periculos. Infractorii pot folosi acte false pentru a solicita credite în numele tău sau pot păcăli consumatorii să instaleze aplicații prin care să preia controlul asupra contului bancar, caz în care îți lasă contul gol, dar și credite noi de rambursat.

Cazuri de fraudă au fost semnalate de Poliție în numeroase rânduri, însă nu există statistici oficiale care să măsoare amplitudinea acestui fenomen.

Actele pierdute pot fi raportate într-o bază de date a băncilor

Instituțiile financiare din Polonia monitorizează de ani buni aceste cazuri, iar datele publicate pentru anul 2024, arată cu cererile de credite cu acte false au atins noi recorduri.

Asociația băncilor din Polonia a creat în 1997 o bază de date cu documente de identitate pierdute sau furate. Și la noi Biroul de Credit administrează o bază similară.

Ce e diferit în Polonia este că orice consumator (fie că e client al unei bănci sau nu) poate solicita adăugarea documentelor sale în această bază de date la orice bancă din țară. La noi, Biroul de Credit stochează doar actele false depistate de bănci.

Prin blocarea actului de identitate, acesta nu mai este acceptat de nicio bancă pentru acordarea de credite sau orice altă tranzacție la bancă. Este o modalitate simplă prin care furtul de identitate poate fi prevenit, avantajând atât clientul cât și banca.

Baza de date a ajuns să cuprindă peste 2,5 milioane de documente. Iar în 2024, cu ajutorul ei, s-au prevenit peste 12.000 de cereri de credite cu acte false (în valoare de aproape 100 milioane euro), cu 27% mai mult decât în anul anterior. Conform asociației bancare din Polonia, tentativele de fraudă au atins noi recorduri istorice.

Guvernul a introdus aplicația de restricționare CNP

O altă măsură menită să prevină furtul de identitate a fost introdusă la mijlocul lui 2024. Guvernul polonez a creat o bază de date cu CNP-uri unde populația își poate bloca și debloca instant codul personal, prin intermediul unei aplicații mobile.

Instituțiile financiare – bănci, IFN-uri, instituții de plată -  companiile de telecomunicații și notarii sunt obligați să verifice anterior semnării oricărui contract, dacă persoana are CNP restricționat.

De asemenea, cerința de verificare se aplică pentru orice modificare a unui contract de credit, care conduce la creșterea datoriei sau la orice retragere de numerar mai mare de 3 salarii minime pe economie.

Prin urmare, te poți proteja lejer de fraude prin blocarea preventivă a codului personal, urmând să-l deblochezi doar când urmează să semnezi un contract nou.

Inițiative similare ar fi binevenite și la noi, unde momentan consumatorii primesc doar atenționări.

Carduri de credit

Nu am găsit nicio ofertă.

Comparator
Carduri de credit
  • Compari rapid toate ofertele
  • Alegi cel mai avantajos card de credit
  • Economisești timp și bani

Calculatoare

Convertește o sumă dintr-o valută în alta
Calculează impozitul pe venit datorat la vânzarea unui imobil
Promoții

Promoții și oferte speciale

Verificate de Finradar

Recenzii

Descrie experiența avută în utilizarea unui produs financiar. Ajută-ne să facem alegeri mai bune.

Ghiduri

Alege un subiect pentru a descoperi mai multe sfaturi utile

Nu am găsit niciun articol pe acest subiect.