Cursul euro-leu, sub presiune de depreciere

De peste 1 an, cursul euro-leu este aproape neschimbat și stă în apropierea pragului de 4,97, cu fluctuații extrem de mici.
Evoluția este anormală și, cel mai probabil, este consecința un control strict al Băncii Naționale. Este cunoscut faptul că, în perioadele electorale, BNR dorește să fie neutră și menține cursul de schimb stabil, astfel încât acesta să nu devină subiect de dezbatere între candidați.
Cum 2024, a fost un an plin de alegeri, BNR avut mult de tras. Iar amânarea alegerilor prezidențiale pentru luna mai 2025, complică și mai mult situația. În aceste condiții, ne putem aștepta ca leul și își mențină paritatea neoficială față de euro pentru următoarele luni. Întrebarea este ce se va întâmpla după alegeri?
Indicatorii macroeconomici favorizează deprecierea leului
Semnalele din economie nu sunt deloc favorabile leului. Deficitul de cont curent a ajuns la 9% din PIB (un nivel foarte înalt), iar suplimentar, guvernul a reușit să dezechilibreze profund finanțele publice, generând un deficit bugetar de aproape 8% din PIB în 2024.
Și mai grav este că toate aceste evoluții au loc pe fondul unei încetiniri a creșterii economice.
Agențiile de rating (S&P și Fitch) au sancționat deja România și au schimbat perspectiva de la stabil la negativ. Dacă situația economică nu se remediază, următorul pas ar fi retrogradarea ratingului în categoria junk (nerecomandată investițiilor). O astfel de decizie ar genera ieșiri substanțiale de capitaluri din România, deprecierea leului fiind inevitabilă.
Chiar și în actualele condiții, cursul de schimb nu pare a fi la un nivel de echilibru, fapt reflectat de scăderea rezervelor valutare ale BNR. În noiembrie 2024, acestea au pierdut 1,7 miliarde euro, iar în ianuarie 2025 - încă 1,3 miliarde euro.
Recent, BNR și-a asigurat rezerve suplimentare, reactivând linia de finanțare cu Banca Centrală Europeană în valoare de 4,5 miliarde euro.
Liniile de lichiditate au ca scop prevenirea tensiunilor de finanțare pe piețele internaționale și a unor efecte nedorite asupra stabilității piețelor financiare, arată comunicatul BNR.
Această linie a fost activată pentru prima oară în 2020, pe fondul crizei Covid și reînnoită în 2022, după declanșarea războiului din Ucraina.
Prin urmare, reînnoirea liniei de finanțare cu BCE semnalează că traversăm o perioadă incertă, când pot să apară turbulențe financiare.
Scenariul cel mai probabil spre care se îndreaptă piața valutară este o depreciere controlată a leului, peste pragul de 5 RON/EUR, în a doua jumătate a lui 2025.