carduri

Ce este 3D Secure și cum te protejează de fraude?

3D Secure este un sistem antifraudă pentru cumpărăturile online cu cardul, prin care fiecare tranzacție cu cardul trebuie autorizată.
Ce este 3D Secure și cum te protejează de fraude?
Data publicării13 octombrie 2023 | Autor:Finradar

Tehnologia 3D Secure a fost dezvoltată de Visa și MasterCard cu scopul reducerii fraudelor cu cardul. Atunci când faci o plată online cu cardul, toate informații necesare sunt înscrise pe card: numărul cardului, data de expirare, numele titularului și codul de validare (CVV/CVC) înscris pe spatele cardului.

Prin urmare, în cazul pierderii cardului, ar fi foarte ușor pentru un fraudator să cheltuie bani de pe card, făcând cumpărături pe internet.

Standardul 3D Secure oferă protecție în astfel de situații, deoarece la fiecare tranzacție va fi necesară o autentificare suplimentară. 

După ce completezi datele cardului în formular, vei fi redirecționat către o pagină dedicată, unde trebuie să introduci un cod PIN, pe care de obicei îl primești printr-un SMS, pe numărul de telefon cu care ești înregistrat în baza de date a băncii.

Prin urmare, chiar dacă un fraudator a intrat în posesia cardului tău, el nu va putea face cumpărături online cu el, deoarece nu va putea afla codul PIN, generat de bancă. În acest mod, tehnologia 3D Secure face cumpărăturile online mult mai sigure.

Din 2021, autentificarea strictă a devenit obligatorie

Din ianuarie 2021, directiva europeană privind serviciile de plată obligă toate băncile să utilizeze cel puțin 2 factori de autentificare pentru plați, inclusiv plățile cu cardul. Această procedură este denumită autentificarea strictă a clienților, prin care banca verifică 2 sau mai multe elemente de securitate din următoarele 3 categorii:
-    Ceva ce clientul cunoaște (cum ar fi PIN-ul sau parola)
-    Ceva ce clientul deține (cum ar fi cardul, un digipass)
-    Ceva ce clientul este (cum ar fi amprenta).

Procedura este concepută astfel încât compromiterea unui element de securitate să nu afecteze fiabilitatea celorlalte. 

În cazul plăților online, tehnologia 3D Secure este utilizată pentru autentificarea clienților. Majoritatea băncilor bifează această obligație prin solicitarea informațiilor înscrise pe card, concomitent cu validarea unui cod PIN (primit prin SMS) sau a parolei (prin intermediul aplicației de internet sau mobile banking).

Având în vedere caracterul obligatoriu al directivei, toate cardurile emise de băncile românești sunt în prezent înrolate automat în serviciul 3D Secure.

Carduri de credit

Nu am găsit nicio ofertă.

Comparator
Carduri de credit
  • Compari rapid toate ofertele
  • Alegi cel mai avantajos card de credit
  • Economisești timp și bani

Calculatoare

Descoperă în câți ani achiți creditul, dacă rambursezi lunar doar suma minimă de plată

Recenzii

Descrie experiența avută în utilizarea unui produs financiar. Ajută-ne să facem alegeri mai bune.

Ghiduri

Alege un subiect pentru a descoperi mai multe sfaturi utile

Nu am găsit niciun articol pe acest subiect.